De sfarsit si... de inceput

Iarasi mi-am neglijat blogul. Dar m-am intors disciplinata la el, in cele din urma.

E sfarsit de an si se pare ca la momente de astea se fac adunarile, scaderile si se calculeaza rezultatul. Nu-mi plac lucrurile care “se fac”, chiar le detest, dar parca merita sa ma mai uit o data la anul asta, pentru ca mi s-a parut interesant.

Am invatat o multime de lucruri, am cunoscut foarte multi oameni, mi-am exersat capacitatea de selectie. Aveam convingerea ca eu ma pricep la oameni si ca nu mai gresesc. Ei bine, fals!! am fost dezamagita, dar m-am vindecat mai repede parca. Am dezamagit, desi am incercat sa nu o fac.

Anul asta am terminat facultatea si am devenit avocat stagiar. Pentru a rezuma, as putea spune ca partea frumoasa a vietii pare a se fi terminat.

Anul asta am inceput sa muncesc. Si nu mai intrevad sfarsitul acestui inceput. Nu mai este ca si cum as face stagii de o luna, ci parca stagiul asta a devenit perpetuu si naste responsabilitati pe parcurs.

Am asistat la spectacolul trist al unei lumi in destramare. Oameni ale caror vieti s-au intersectat la un moment dat si au continuat un timp impreuna se despart acum si pornesc pe drumuri diferite. Drumuri ce nu inseamna o casa de avocatura sau alta, ci mult mai mult.. alti prieteni, iubiti/iubite, preocupari. Si-au creat propria monotonie cotidiana din care nu mai ies si in care nu se mai poate intra.

Anul asta mi s-a spus cam des ca sunt egoista. Concluzia mea este, de fiecare data cand fac ceva care demonstreaza contrariul, ca doar cei care nu am cunosc cu adevarat spun asta.

Am mai ajuns la o concluzie trista: oamenii nu stiu sa se joace, sa se harjoneasca, nu stiu sa zambeasca, sunt stresati si enerva(n)ti, spun direct ce vor si nu au rabdare. Evident ca asa nu obtin niciodata ceea ce iti cer raspicat!!

Dar nu e doar de sfarsit, ci se de inceput…de 2010! Sa va fie asa cum va doriti!

(Cu ce ne-)Am ales!?

Cu doua Romanii! Aproape egale, la fel de neinspirate, de triste, de lipsite de perspective. O singura concluzie: nu iti mai auzi constiinta cand stomacul face zmogot mai puternic. Cu alte cuvinte, o masa de oameni infometati este usor de manipulat. Dincolo de incompetenta care exista cu siguranta, am senzatia ca oamenii astia care se afla acolo sus au inteles ca saracia te tine subjugat, ca foamea dicteaza in fata a orice altceva, ca nu gandesti daca nu ai mancat si ca se folosesc de asta.
Am fost intrebata pentru cati bani mi-as vinde votul. Raspuns: priceless! nu e de vanzare!! Sunt putine lucruri pe lumea asta care ne apartin in exclusivitate…gandurile noastre, convingerile noastre, ideile si sentimentele noastre intra in categoria asta! De ce mi-as vinde unul dintre putinele lucruri care sunt doar ale mele? Imi permit (inca) “luxul” de a gandi liber, de a ma exprima si de a-mi urma convingerile, putine asa cum sunt ele.

Nu ma (mai) intereseaza cine a castigat, cine a pierdut, dar ma intristeaza teribil sa vad cum nu te mai ai nici pe tine insuti macar. Ma intereseaza politica asa ca fenomen, ca excitatie intelectuala, dar ma deprima teribil manipularea saraciei.

Iz za seim piccear!! http://www.gandul.info/opinii/iz-za-seim-piccear-5161781

De ziua ei si a noastra

1 Decembrie.
La multi ani, Romania! Dincolo de tampeniile ce se intampla in tara si de defectele noastre ca popor, dincolo de demagogia ieftina si de circul ce sfideaza mizeria, La multi ani, Romania! Mi-e drag de tara asta si mi-e dor de ea, desi daca incerc sa gasesc motive, mi-e cam greu sa enumar prea multe. Toata diversitatea aia… pitipoancele, cocalarii, badaranii, toata adrenalina de fiecare zi imi lipsesc intr-o lume perfecta cu oameni civilizati, in care totul functioneaza exact ca in teorie. O iubesc si mi-e drag de Romania cu tot ce inseamna ea, chiar daca Romania mea este rodul imaginatiei mele, este ceea ce imi place mie sa cred, este imaginea mea idilica despre o lume in care mie mi-a fost bine, dar despre care stiu ca este intr-un fel un loc al dezamagirilor eterne. Dar si al autenticitatii. E o lume care traieste, chiar daca nu traieste frumos, e o lume autentica, cu toate tarele ei, e lumea mea si asta ma face sa o iubesc.
La multi ani!

Pentru ca

Pentru ca ai obosit sa dai explicatii
Pentru ca totusi nu stii ce se va intampla maine, chiar daca pare totul de o banalitate obisnuita, asteptata
Pentru ca te intalnesti dupa ceva timp cu oameni pe care ii credeai de mult departe si care iti amintesc de tine si de viata ta de atunci
Pentru ca de aproape fiecare data in viata inimile nu bat in acelasi timp si in aceeasi directie
Pentru ca nu mai ai rabdare
Pentru ca te schimbi fara sa vrei si… iremediabil

Pentru ca esti legat de oameni si locuri
Pentru ca niciodata nu ai destul timp, cu toate ca stii ca permanent iti ticaie viata in urechi (probabil te-ai obisnuit si cu ticairea asta si mai ai nevoie de cate o sonerie sa te trezesti)
Pentru ca totul se intampla cu un rost si totul se compenseaza la final
Pentru ca niciodata nu le poti avea pe toate
Pentru ca intelegi dupa ceva timp cine si ce conteaza cu adevarat
Pentru ca singura iubire adevarata si neegoista este cea a parintilor pentru copii
Pentru ca obosesti sa sustii o imagine
Pentru ca ai dreptul sa alegi, dar esti obligat sa iti asumi rezultatul alegerii
Pentru ca oamenii care traiesc cu pasiune fac totul cu pasiune
Pentru ca esti dezamagit frecvent, cu toate ca nu mai ai asteptari mari
Pentru ca ai nevoie de repere si de puncte de sprijin

Pentru ca nu ai dreptul sa judeci

Pentru ca te-ai saturat de intrebari la care nu ai raspuns

Pentru ca a mai trecut un an

Pentru ca nu ti-e frica de sfarsituri, ci mai degraba de inceputuri

...de asta nu am concluzii!

Thinking about thinking of...

In ultima vreme am fost extrem de neglijenta, nu am scris nimic, deci nu am facut aproape nimic pentru mine, daca e sa facem legatura cu ceea ce spuneam pe la inceputuri.

Si pentru ca trebuia sa urmeze, iata ganduri noi la intamplare:
1. In ultimul timp ma simt foarte ciudat…asa cumva de parca eu si cu mine nu ne mai cunoastem deloc, ne intalnim zilnic asa din obisnuinta, fara sa mai avem neaparat ceva in comun.
2. Romancele vorbesc tare si sunt ingamfate. Am tot ezitat intre a scrie sau nu asta, am sters-o, dar pana la urma am lasat-o. Imi asum toate ideile, indiferent cum ar suna ele.
3. Evident ca exact in ziua cand ma imbrac in jeans si bluza simpla neagra trebuie sa merg la o petrecere pretentioasa de socializare! Evident ca ma obosesc si ma plictisesc asemenea petreceri cand zambesti frumos si socializezi cu oameni cu care oricum te intalnesti zilnic timp de cel putin 8 ore. Evident ca este abia inceputul complezentei.
4. A inceput isteria de Craciun. Este oarecum deprimant in conditiile date.
5. Ma scot din sarite oamenii incompetenti si lenesi! Mai ales cand asta inseamna ca trebuie sa muncesc eu mai mult. Dar ma enerveaza in egala masura si cei cu exces de zel, care fac totul si mai mult de cat li se cere doar pentru a parea utili in fata sefilor. Sunt convinsa ca acestia din urma observa si se amuza.

In memoriam

Ieri a murit Gheorghe Dinica. De cand am vazut ca era in stare grava, am tot sperat sa nu moara inca. Era unul dintre putinii actori romani cu adevarat mari si cel mai carismatic. Unul dintre putinii care imi placeau foarte mult si de care imi era tare drag. M-am indragostit de el iremediabil cand am vazut Filantropica. Acum nu mai este...

Inapoi in paradis(ul fiscal)*

M(V)-am obisnuit mai prolifica, dar am fost in concediu, am luat o pauza, am fost acasa. Am inceput articolul asta in trenul spre Bucuresti, in urma cu 24 de ore si il termin acum, in trenul spre Luxembourg. Este incredibil cum poti folosi orele astea si cate se pot intampla. Ascult o melodie pe care am primit-o si care mi-a devenit foarte draga si ma gandesc cum se termina fiecare bucatica de viata, cum faci un bagaj si pleci din nou. Si te intorci apoi. Dar niciodata la aceeasi lume. Chiar daca oamenii si locurile par aceleasi, totul se schimba, nimic nu sta pe loc.

“Sunt in concediu” (am fost, de fapt, dar reproduc exact formularea pe care am folosit-o). Pentru a-mi satisface umorul cinic, am tot folosit expresia asta, dupa care tineam sa explic cat de infiorator suna pentru mine. Mi-am dat seama ca s-a terminat partea frumoasa a vietii cand am avut de numarat cateva zile si de facut planuri. Si nu mi-am mai permis ca alta data sa imi iau ceva in plus sau sa vad mai tarziu ce si cum… le mai numara cineva o data cu mine… un sistem informatic (pentru a nu-l uri prea tare pe vreun om ce s-ar ocupa cu asta, probabil). Nu! Iti planifici cele cateva zile numarate la care ai dreptul intr-un an si cam atat…

M-am intors "acasa". "Acasa" e altul. E ca si cum ai merge din aproape in aproape. Adica plecand dintr-un loc in altul, "acasa" e cel pe care l-ai lasat in urma cel mai recent. Pentru mine acum, "acasa" inseamna Bucuresti.

Niciodata nu reusesc sa dau toate telefoanele pe care as vrea sa le dau si sa ma vad cu toti oamenii pe care vreau sa ii vad. Si niciodata nu reusesc sa plec fara sa imi para rau. Intotdeauna as vrea sa mai stau, sa ma simt ca apartin acelui loc, sa ma (re)integrez, sa ma simt atasata de ceva. Am un simt al proprietatii foarte dezvoltat, iar in momentul asta am marea problema ca imi lipseste obiectul proprietatii, asa incat simtul meu e in stare de veghe.

Ma simt mai in siguranta aici, dar ma simt mai eu acasa. Ma simt mai relaxata aici, dar imi lipseste diversitatea de acasa, adrenalina aia de care am eu nevoie. Ma simt mai calma, mai rabdatoare, mai umana. Acasa e bine sa nu exagerezi cu simtaminte de-astea pentru ca devii o victima sigura. Am insa o capacitate de adaptare exceptionala, asa incat ma adaptez rapid de la un mediu la altul. Ma simt prea fericita cand ajung in Romania. E o tara de oameni tristi, preocupati, ursuzi, incruntati, stresati. Pana si la asta ma adaptez. Imi mai pierd din buna-dispozitie cand ii vad pe toti ceilalti prost-dispusi. Am plecat si imi caut deja un nou bilet de avion. Sunt permanent intre doua lumi.

* scris in urma cu 24 de ore, in forma asta haotica, dar am ales sa il las asa, pentru ca eu fiind asa.. asta iese

Wind of change

Sistematic, pe puncte, dar intr-o ordine oarecare:

1. Suntem rezultatul alegerilor noastre. Si al compromisurilor noastre. Am crezut mult timp ca eu nu fac alegeri, ca lucrurile se petrec pur si simplu, asa de la sine, printr-un determinism absolut. Fals! Facem alegeri permanent. De la un produs in supermarket, la o profesie, la un barbat.. facem alegeri! Sunt o catastrofa decizionala, am nevoie de motivatii pentru a face o alegere, trebuie sa imi formez convingerea. Vreau sa fiu sigura ca nu-mi pare rau. Ca un drum ce are permanent cate doua directii. La sfarsitul lui suntem ce-am ales sa fim la fiecare intersectie.

2. Suntem prin excelenta egoisti. Noi, oamenii. Unii mai mult, altii mai putin, dar suntem cu totii!

Cand cumparam cadouri… ne facem noua insine o bucurie daruind si vazand fericirea celuilalt,
Cand plangem dupa cineva, pentru ca de fapt nu putem suporta gandul ca nu va mai fi acolo pentru noi,
Chiar si cand iubim… ne iubim mai mult noul “eu”, asa cum este el cand apare cineva langa vechiul “eu”.

Nu-mi mai spune(ti) ca sunt egoista! Sunt (si eu) om!

3. Munca maturizeaza, responsabilizeaza, aduce in fata doar ce conteaza cu adevarat si… oboseste.

4. Analizez in fiecare zi oameni din cel putin 14 tari. Am cate o concluzie pentru fiecare si totodata vesti triste pentru noi. Dar tin la noi si la imperfectiunea noastra. O apar zilnic, asa cum ma deranjeaza zilnic.

5. Aproape in fiecare zi ma simt diferita. Mai buna, de obicei, decat ieri :))

Va urma

The future's corporate!

Am avut cateva tentative de a scrie ceva, dar nu-mi iese nimic...
M-am plictisit sa ma trezesc in fiecare dimineata la acceasi ora, sa fac acelasi lucruri, de parca as avea un ritual banal de indeplinit zilnic, sa ma intalnesc cu aceiasi oameni, sa rad la aceleasi glume. Deja!! m-am plicisit!!
Cu toate ca nu mi-e tocmai strain ritmul asta de viata, problema este ca de data asta este diferit, pentru ca nu mai intrevad sfarsitul jocului.. care cred ca nici macar nu mai este un joc.

Ganduri la intamplare

Dor! Puternic, aproape palpabil, aproape material, asa cumva ca o prezenta permanenta si insistenta pe care vrei sa o atingi si nu reusesti. De Romania, de Bucuresti, de oamenii din lumea mea, de facultate, de mine cea care eram.

Sunt anti-feminista! Am mai multi prieteni baieti decat fete, cred ca majoritatea barbatilor sunt mai inteligenti decat majoritatea femeilor, observ in fiecare zi cat de rele si prefacute sunt femeile (mai ales romancele! si o spun acum cand sunt mult mai nationalista decat in general) si cum imediat ce e vorba de job, barbati sau bani se strica orice prietenie. Exceptiile sunt putine si demne de apreciat (de-aia am si prietene fete)! Cu toate ca stiu povestea asta foarte bine, continuu sa fiu dezamagita..

Astept Craciunul! Perioada aia dinainte…astept sa cumpar cadouri, sa merg seara pe strazi cu beculete si colinde, cu oameni fericiti care alearga dupa cadouri, cu zapada multa si brazi impodobiti.

O lume de barbati inalti cu ochi albastri. Multi ca niste robotei, fara prea multe sentimente si pasiuni, fara sange fierbinte in vene. Asta ii strica!! :))

Short Film Night Festival. Mi-am dat seama, vazand aici un scurt-metraj romanesc, de ce nu poti intelege sau traduce exact o limba. Lipseste partea culturala si sociala. Daca nu ai trait acolo si nu ai inteles ce comunici prin unele expresii, le vei repeta doar, fara sa intri in profunzimea a ceea ce spui si fara sa ii intelegi exact pe cei care le folosesc.

Urasc lipsa de comunicare! Verbala, prin telefon, mail sau orice alt mijloc. Adica daca te intreb “ce faci?”, raspunde! ca nu se stie cand iti vei dori sa te intrebe cineva si nu va mai fi nimeni acolo.

Tineretea nu este doar o calitate. Se poate transforma in contrariul ei cand pare a sfida vreo normalitate (construita artificial, evident). Imi tin adesea badge-ul la vedere. E util in fata prejudecatilor. Ceea ce spun acum imi aminteste de o poveste din facultate.. "Curtea" catre o tanara avocata: Domnisoara, tineretea dumneavoastra sfideaza Curtea! :))

Imi plac copiii! Mult de tot! Nu dintotdeauna. De ceva timp mi-am dat seama de asta.

Ah ce miroase a iarna!!! Si ce-mi place!

Cheia, de Adrian Paunescu

Ca o replica la articolul "Despre barbati", de ieri, am primit poezia asta si va recomand sa o cititi ca e foarte simpatica!

Mari poeti, de-a lungul vremii, au asemanat femeia
Cu o floare, cu un soare, c-o zeita, cu-o scanteie,
Cu o apa, c-o papusa...
Eu, cum nu-s poet prea mare, zic ca seamana c-o usa .

Usa catre fericire, usa catre mangaiere
Usa ce spre taine duce galopand... luna de miere.
Usa catre inrobire, usa jugului etern
Usa care iti deschide perspectiva spre infern...

Deh, dar ca s-ajungi sa intri, e-o problema delicata
Fiindca mai intai de toate, usa trebuie descuiata.
Si treaba se face bine si devine fericita
Nu cu cheia la-ntimplare, ci cu cheia potrivita.

Cheia ei originala, orice usa-n lumea asta
Dupa nunta si traditie are cheia ei, si... basta!
Dar de iei un gen de usa , simpla, dubla sau de tei
Si-ai sa vezi ca merg la dinsa doua sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu tipa, nu fa scandal,
Ia-ti mai bine portofelul si te du la tribunal.
Ca sa-ti iei o alta usa , liber trebuie sa fii
Si-asta costa, dupa leafa, de la 3 la 7 mii!

Cand alegi o usa noua, trebuie s-o faci cu arta
Sa n-aiba, Doamne fereste, broasca defecta sau sparta ...
Ca broasca atat e buna, pana n-a scapat la chei,
Ca pe urma n-o mai fereci, nici cu doua nici cu trei.

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apa
Te trezesti ca-i sare smaltul, ori se sparge, ori se crapa...

Usa este ca gaina, ca abia cand e batrana
Mai matura si mai coapta, face supa cea mai buna.
Da, dar care om in viata nu si-a spus in gandul lui:
"Da-o dracului de supa, vreau un piciorus de pui"?

Usa este ca un loto, zice pustiului un tata
Nu e nici o diferenta - dai un ban, mai tragi odata
Insa, dragul tatii, afla, nu tine cat vesnicia,
Ca exagerand cu joaca, ti se strica jucaria.

Am vazut o usa care a trait in viata toata
Ca o sfanta cuvioasa, si-a murit nedescuiata.
A urlat la dansa cerul, cu o voce ca de crai:
"Hei, stafie ingalbenita, poate vrei sa intri-n rai?
Mars la iad, acolo-i locul pentru-o scandura uscata
Ai trait degeaba-n lume si-ai ramas tot incuiata."

Ce te temi mereu de usa ? o sa-mi spuneti cu temei,
Habar n-am. Aveti dreptate, sa vorbim atunci de chei.
Fiindca principalu-n lume, nu e gandul, nici ideea
Nu e focul si nici roata, principalul este cheia..

Si exista chei... o groaza, cati barbati, atatea chei,
Ca de cind e lumea lume, cheile le tin la ei..
Unele sint lungi si groase, sau subtiri ca un siret
Altele mici, delicate, ce deschid si un fiset.

Principalul nu-i marimea, important - la orice usa -
E sa se loveasca cheia si sa fie....... jucausa.
Sa nu se indoaie-n broasca si sa tina la-nvartit.
Chei de lacate, valize, de casete, frigidere,
De camari, de manastire, pivnite sau sifoniere,
Ar mai fi cheia franceza, cheia la casa de bani,
Cheia de la Turnul Londrei sau facuta de tigani,
Dara, ce te faci amice, ca din sute de modele
Tu te chinui toata viata cu o cheie de... sardele?

Merge ea cat merge bine, dar apoi prinde rugina
Si-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumina!
Poti sa-i dai cu glaspapirul, smirghel, pile, ciocolata,
Tot ce-ncerci este zadarnic, ti-a iesit din uz si gata!

'Geaba-ncerci, 'geaba te zbuciumi si degeaba-ti iesi din fire.
Nu te mai vaita la lume, nu e vina nimanui,
Leaga-o cu-n siret sau funda, fa-i un nod si pune-o-n cui!
Sunt atitea chei pe lume, cheia "sol" si cheia "fa",
Dar asta nu te-ncalzeste daca n-ai tu cheia ta.

Si... zicind cum zic batranii.... la o tinerete noua,
Zici... privindu-ti amintirea... *"AH, DE-AS FI AVUT EU DOUA!"*

Despre barbati

Astazi, asteptand autobuzul (in sensul propriu!!, nu in cel figurat la care ma voi referi in randurile ce urmeaza), mi-a venit o idee ce mi s-a parut geniala: barbatii seamana cu masinile! Ulterior, descoperind cat de evidente sunt asemanarile, a mai pierdut din caracterul genial si chiar am inceput sa ma intreb cum de mi-a venit atat de tarziu ideea!

Sa purcedem asadar la realizarea demonstratiei!
La un moment dat in viata, iti dai seama ca nu mai poti merge cu autobuzul, tramvaiul, metroul sau orice alt mijloc de transport in comun si decizi ca ai nevoie de o masina (mai ales ca ai observat intre timp ca masina prezinta numeroase avantaje fata de transportul in comun). O data ce ai constientizat aceasta nevoie, studiezi modelele de pe piata, ofertele, eventualele promotii si iti dai seama ce ti se potriveste cel mai bine. Un moment important este acela de a decide daca iti iei masina second-hand sau noua. Prezinta ambele categorii si avantaje si dezavantaje, decizia trebuie sa o iei in functie de ce iti doresti. Pana la urma, doar modelul difera, principiul dupa care functioneaza este acelasi la toate!

Dupa ce ai luat decizia, trebuie sa vezi daca iti permiti, ca de, nu poti avea exact orice model iti doresti, ci dupa posibilitati..!
Bun! In cazul in care cererea s-a intalnit cu oferta, urmeaza o perioada de acomodare, de cunoastere reciproca (in limbajul uzual din acest domeniu se foloseste notiunea de “rodaj”). Este de mentionat faptul ca un rol important il joaca si experienta soferului! Astfel, daca esti incepator, iti va fi ceva mai greu, depinde foarte mult pe ce masina ai facut scoala, cat de bun a fost instructorul, cat talent ai tu…dar in orice caz, in cele din urma, reusesti sa te deprinzi cu masina, ca doar e a ta!
O data realizata achizitia, periodic trebuie sa alimentezi, sa mai verifici daca totul e in regula, sa mai mergi la cate un control, suferi daca se atinge cineva de ea si asa cate putin in vreo parcare, ai grija sa fie mereu curata si ingrijita, uneori te enerveaza ca nu face exact ce vrei tu, dar iti dai seama ca de fapt ai apasat pe o alta pedala sau pe vreun buton gresit.. In orice caz, te simti foarte mandru cand iesi cu ea in oras si le-o prezinti prietenilor. De atunci urmeaza sa te insoteasca peste tot, devine parte din viata ta. Este posibil chiar sa te atasezi de ea intr-o asemenea masura incat o pastrezi pana cand intr-o zi nu mai poate sa porneasca..
Daca totusi, dupa ceva timp, oricat ai sperat ca ai facut o alegere buna, se dovedeste ca nu este exact ceea ce ai tu nevoie, nu te multumeste sau pur si simplu pentru ca a aparut vreo oferta buna pe piata la masina visurilor tale, te vezi nevoit sa o inlocuiesti cu alta, sperand ca de data asta ai facut alegerea cea buna sau in sfarsit ai reusit sa o obtii pe aceea pe care ti-o doreai!

Post scriptum: 1. In povestea de mai sus aceasta viziune minimalista este pe deplin valabila si in cazul femeii (doar principiul dupa care functioneaza nu e acelasi, ci totul e mai complicat, de regula), dar eu am ales evident varianta mai interesanta din punctul meu de vedere.

2. La femei nu e chiar acelasi principiul dupa care functioneaza, ci e un pic mai complicat totul. Cat despre sensul figurat al transportului in comun la care ma refeream la inceput, v-ati prins si singuri.. :p.

3. A nu se confunda naratorul cu autorul, de data asta!

Quod erat demonstrandum!

Amintiri din copilarie

Din ciclul “revelatiile mele”, azi mi-am dat seama ca furtunile aici si acum nu sunt ca cele din copilaria mea. Alea imi placeau!! Mi se parea foarte palpitant cum incepea sa bata vantul, se intuneca aproape complet, apoi ploua puternic si in scurt timp se facea din nou soare. Asa de parca s-ar fi descarcat cerul de toate frustrarile pe care le acumulase pana atunci, asa ca o refulare periodica.
Furtunile alea din dupa-amiezele de vara la bunici… pe pajisti intinse si verzi cand iti traiai vacanta pe nerasuflate, cand mancai fructe direct din pomi si te intorceai acasa cu genunchii juliti, alea cand traiai cu intensitate pana si o furtuna si te bucurai sincer de orice noua “descoperire”, alea de care mi-e dor acum si de care imi amintesc cu drag.
Acum nu mai e nimic la fel, nici furtuna macar. Nimic nu se mai intoarce. Si mi-e dor. Si le-as mai trai o data.

Punct si de la capat

Omul se adapteaza la orice. Da-i o situatie complicata, pune-l sa nu-i fie bine o vreme, scoate-l din lumea lui si dupa ce se vaicareste un pic, isi traieste noul prezent fara sa mai aiba vreun zbucium. Uita de toate, trec toate si isi traieste disciplinat devenirea. La bine se adapteaza mai rapid si fara intrebari prea multe.

Daca e sa vorbim despre adaptarea de la rau la bine, trecerea brusca este foarte periculoasa. Crede rapid ca merita tot ce primeste si se uita de sus in jur. Nu-si mai aminteste nimic din trecut, ci isi proiecteaza doar viitorul, vacantele si distractia. Si binele se schimba.. ceea ce era inainte bine nu mai este dupa ceva timp, isi schimba prietenii, preferintele culinare si garderoba. Nici autobuzul, singurul care era in fiecare zi acolo pentru el, nu mai este bun, oamenii care il faceau fericit candva nu-i mai sunt de ajuns, chiar daca atunci cand se priveste in oglinda pare a fi tot el..

Trecerea de la bine la rau e putin mai complicata si are nevoie de ceva mai mult timp pentru adaptare, dar se rezolva si asta.. Crede absolut de fiecare data ca e doar temporar, ca e nedrept, ca merita mai mult si ca in scurt timp va dovedi ca locul lui nu e acolo, ci mult mai sus. De obicei nu-i iese si se adapteaza la obscuritate si mediocritate, mintindu-se ca e un neinteles care nu are locul pe care il merita pe lumea asta.

Omul se adapteaza la orice. Orice-ul e corect sau nedrept dupa cum el e sau nu castigator.

Ecce homo II

In fiecare zi trec pe langa oameni care traiesc tacut si nebagati in seama. Mi se pare ca am facut o pasiune pentru ei. Imi plac cel mai mult, mi se par foarte interesanti. In fiecare zi la iesirea din restaurantul unde mananc la pranz este cate o tanara care strange de pe tavi. E de fiecare data foarte trista. Sau asa pare.. In fiecare zi la iesirea din incinta, in spatele unui birou cam prea inalt, sta un baiat. Supravegheaza intrarea si iesirea oamenilor din cladire. Cred ca multa lume trece pe acolo fara sa aiba habar ca ii urmareste cineva, prea preocupati de ce face copilul acasa sau unde, cum si cu cine isi petrec seara aia. Ma incapatanez sa le arat ca ii vad, ca observ ca exista. Cand trec pe langa ei zambesc si ii salut. Ma gandesc de fiecare data ca poate sunt singura care face asta in ziua aia si ca poate asta ii face fericiti…

Ecce homo I

Ploua.. de vreo cateva zile. Nu am mai vazut soarele, dar trebuie sa fie pe acolo pe undeva, pentru ca zilele se succed totusi. Cred ca nu s-a mai aratat in semn de protest.. sau poate vrea sa distruga mitul perfectiunii (creat de mine) lumii asteia. E o vreme de-aia care iti aduce aminte de toate esecurile si sperantele tale ramase fara speranta. Si de Bacovia. Si de prima zi de scoala... Dar e mai rece si nu vine asa in fiecare an la data fixa...

Evident ca ma inscriu si eu rapid la depresie, ca si pentru asta e buna, si imi vin in minte o multime de lucruri, ca un bilant a ce am trait..sau nu. Si trag o concluzie: urasc bagajele! Dar nu bagajele alea pe care le faci cu nerabdare si entuziasm inainte de a pleca in vacanta si tii neaparat sa-ti iei bluza preferata si nu-ti pasa ca uiti ceva pentru ca oricum gasesti si acolo, ci alea pe care le faci si pleci dintr-o lume in alta, alea pe care le faci mai atent pentru ca n-ai voie sa uiti ceva important, alea in care iti ingramadesti viata (care se masoara incepand de atunci in kilograme, pentru care eventual platesti daca s-a dovedit mai consistenta decat limita impusa de vreo companie aeriana), bagajele alea care distrug prietenii, relatii sau nu le lasa pe altele sa inceapa. Bagajele pe care le faci pentru ca asa ai decis, cu toate ca ai vrea sa ramai..care intervin brutal si ireparabil si care lasa in urma un gol pe care nu-l vei putea reface niciodata.

Celor care (ma) citesc

Nu voi pune prea multe poze, cantecele si link-uri. Sa nu va asteptati nici sa va distrati prea tare sau sa gasiti vreo mondenitate. Nu va arata nici prea fascinant, asa ca imagine, pentru ca nu ma pricep. Voi incerca totusi sa mai aflu cate ceva despre asta...in viitorul apropiat :p. Este in franceza pentru ca asa mi l-a oferit site-ul, nu din alte motive. Ca sa fiu sincera, nici nu mi-am dat seama pana nu mi s-a spus :)) Nu m-am mai chinuit sa schimb limba, pentru ca nu mi se pare important.
Este ceva simplu, despre ceva complicat...
Cu drag,
Oana

Despre masochism si alti monstri

Mi-am dat seama ca sunt masochista. Va voi da cateva dintre indicii.
Cel putin o data sau, in varianta agravata, in mod constant:

Ai ales calea cea mai grea, oamenii cei mai dificili si complecsi (aia care te duc de la agonie la extaz si inapoi in mai putin de un minut, aia care dau cu tine de pamant si apoi te ridica pana la cer), tot ce te chinuieste.

Ai preferat un adevar ce suna prost in fata unei minciuni frumoase,

Ai suferit din dragoste si ai facut pe altii sa sufere,

Ai carat bagaje grele ca sa nu ceri ajutor,

Ai fost singur(a) cand aveai multe posibilitati de a fi cu cineva,

Ai renuntat la petreceri, intalniri si somn ca sa inveti,

Ai lucrat de dimineata pana noaptea si ai plecat plangand de acolo, dar ai luat-o de la inceput in dimineata urmatoare,

Te-ai indragostit, dar nu ai spus-o si nu ai aratat-o pentru ca nu erai sigur(a) ca e reciproc,

Ai facut multe exercitii de vointa, ca sa iti dovedesti ca poti

Ai vazut oameni dragi suferind si ai incercat sa nu arati ca suferi mai tare decat ei,

Ai plecat cand ai fi vrut sa ramai si ai ramas in urma plangand cand au plecat altii…

Ai facut greseli pe care le-ai repeta pentru ca nu le regreti,

Ai crezut in oameni care te-au dezamagit si ai continuat sa crezi in ei,

Ai iertat cand trebuia sa nu o faci si ai ierta din nou,

Ai facut totul din convingere chiar daca stiai ca vei fi judecat(a) mai tarziu,

Ai facut greseli si le-ai recunoscut, chiar daca stiai ca aveau sa distruga ce cladisei pana atunci,

Ai preferat imperfectiunea unei lumi care traieste in fata perfectiunii unei lumi artificiale,

Ai urat prieteniile de conjunctura si ai ramas selectiv(a) cu cei din jurul tau,

Ti-ai asumat simpatiile si antipatiile si le-ai recunoscut fara sa-ti pese de consecinte,

Ai ramas detasat privind spectacolul din fata ta...ruland in fiecare zi. Aceiasi actori, aceleasi roluri, nu esti tu regizorul, ci doar spectator.

Imi place…

Sa ma plimb noaptea prin orase mari

Zapada…multa si impecabila

Mirosul de iarba proaspat taiata si de pamant umed

Sa spun tot ce-mi trece prin minte

Sa discut cu oameni destepti

Tot ce e autentic

Sa vad oameni dragi fericiti

Sa calatoresc

Sa vad barbati plimbandu-si copiii si jucandu-se cu ei

Parisul

Sa pierd timpul duminica

Mirosul frigului

Soarele de primavara si de toamna tarzie

Sa mi se faca complimente

Sa discut in contradictoriu si apoi sa pup daca enervez :p

Sa adorm tinuta in brate

Pepenele verde

Sinceritatea

Crepusculul

Sa merg desculta prin casa

Sa pot sa plang, sa rad sau sa urlu atunci cand simt nevoia

Vantul

Ceasurile si parfumurile (scuze pentru dezacord, dar simteam nevoia sa o spun)

Mirosul de lemn ars si de paine calda

Sa vad copii zambind

Sa fac fotografii si sa mi se faca

Linistea (sa-mi aud gandurile), dar si galagia uneori (sa uit de ele)

Sa fiu cucerita (simt nevoia sa dau niste explicatii aici.. a cuceri inseamna a te juca cu mintea femeii pana dispare impedimentul asta, la cele care au asa ceva:) )

Sa intru in biserici cand nu este nimeni acolo

Dupa-amiaza de vineri

Sa ma simt libera, dar sa stiu ca nu sunt

De ce?

De ce mi-am facut blog?

Nu ca sa fiu in randul lumii, nu ca sa ma aud vorbind, nu ca sa va ocupati voi timpul cu elucubratiile mele, ci pentru ca am avut in urma cu mai bine de o luna o revelatie. Era ziua mea si sarbatoream asa chill si discutam despre viata, lume si un examen important al meu ce se apropia…la un moment dat am avut revelatia ca eu asa pentru sufletul meu nu mai facusem nimic de multa vreme. Asadar, blogul asta reprezinta ceva asa pentru mine, o forma mai altruista de egoism, pentru ca il impartasesc cu voi. Este ceea ce simt nevoia sa spun, este ceea ce gandesc, este o forma de a ma exprima. Daca va place, ma bucur, daca aveati alte ganduri despre mine, imi pare rau ca ati inteles gresit… oamenii nu sunt doar imagini!