M(V)-am obisnuit mai prolifica, dar am fost in concediu, am luat o pauza, am fost acasa. Am inceput articolul asta in trenul spre Bucuresti, in urma cu 24 de ore si il termin acum, in trenul spre Luxembourg. Este incredibil cum poti folosi orele astea si cate se pot intampla. Ascult o melodie pe care am primit-o si care mi-a devenit foarte draga si ma gandesc cum se termina fiecare bucatica de viata, cum faci un bagaj si pleci din nou. Si te intorci apoi. Dar niciodata la aceeasi lume. Chiar daca oamenii si locurile par aceleasi, totul se schimba, nimic nu sta pe loc.
“Sunt in concediu” (am fost, de fapt, dar reproduc exact formularea pe care am folosit-o). Pentru a-mi satisface umorul cinic, am tot folosit expresia asta, dupa care tineam sa explic cat de infiorator suna pentru mine. Mi-am dat seama ca s-a terminat partea frumoasa a vietii cand am avut de numarat cateva zile si de facut planuri. Si nu mi-am mai permis ca alta data sa imi iau ceva in plus sau sa vad mai tarziu ce si cum… le mai numara cineva o data cu mine… un sistem informatic (pentru a nu-l uri prea tare pe vreun om ce s-ar ocupa cu asta, probabil). Nu! Iti planifici cele cateva zile numarate la care ai dreptul intr-un an si cam atat…
M-am intors "acasa". "Acasa" e altul. E ca si cum ai merge din aproape in aproape. Adica plecand dintr-un loc in altul, "acasa" e cel pe care l-ai lasat in urma cel mai recent. Pentru mine acum, "acasa" inseamna Bucuresti.
Niciodata nu reusesc sa dau toate telefoanele pe care as vrea sa le dau si sa ma vad cu toti oamenii pe care vreau sa ii vad. Si niciodata nu reusesc sa plec fara sa imi para rau. Intotdeauna as vrea sa mai stau, sa ma simt ca apartin acelui loc, sa ma (re)integrez, sa ma simt atasata de ceva. Am un simt al proprietatii foarte dezvoltat, iar in momentul asta am marea problema ca imi lipseste obiectul proprietatii, asa incat simtul meu e in stare de veghe.
Ma simt mai in siguranta aici, dar ma simt mai eu acasa. Ma simt mai relaxata aici, dar imi lipseste diversitatea de acasa, adrenalina aia de care am eu nevoie. Ma simt mai calma, mai rabdatoare, mai umana. Acasa e bine sa nu exagerezi cu simtaminte de-astea pentru ca devii o victima sigura. Am insa o capacitate de adaptare exceptionala, asa incat ma adaptez rapid de la un mediu la altul. Ma simt prea fericita cand ajung in Romania. E o tara de oameni tristi, preocupati, ursuzi, incruntati, stresati. Pana si la asta ma adaptez. Imi mai pierd din buna-dispozitie cand ii vad pe toti ceilalti prost-dispusi. Am plecat si imi caut deja un nou bilet de avion. Sunt permanent intre doua lumi.
* scris in urma cu 24 de ore, in forma asta haotica, dar am ales sa il las asa, pentru ca eu fiind asa.. asta iese
“Sunt in concediu” (am fost, de fapt, dar reproduc exact formularea pe care am folosit-o). Pentru a-mi satisface umorul cinic, am tot folosit expresia asta, dupa care tineam sa explic cat de infiorator suna pentru mine. Mi-am dat seama ca s-a terminat partea frumoasa a vietii cand am avut de numarat cateva zile si de facut planuri. Si nu mi-am mai permis ca alta data sa imi iau ceva in plus sau sa vad mai tarziu ce si cum… le mai numara cineva o data cu mine… un sistem informatic (pentru a nu-l uri prea tare pe vreun om ce s-ar ocupa cu asta, probabil). Nu! Iti planifici cele cateva zile numarate la care ai dreptul intr-un an si cam atat…
M-am intors "acasa". "Acasa" e altul. E ca si cum ai merge din aproape in aproape. Adica plecand dintr-un loc in altul, "acasa" e cel pe care l-ai lasat in urma cel mai recent. Pentru mine acum, "acasa" inseamna Bucuresti.
Niciodata nu reusesc sa dau toate telefoanele pe care as vrea sa le dau si sa ma vad cu toti oamenii pe care vreau sa ii vad. Si niciodata nu reusesc sa plec fara sa imi para rau. Intotdeauna as vrea sa mai stau, sa ma simt ca apartin acelui loc, sa ma (re)integrez, sa ma simt atasata de ceva. Am un simt al proprietatii foarte dezvoltat, iar in momentul asta am marea problema ca imi lipseste obiectul proprietatii, asa incat simtul meu e in stare de veghe.
Ma simt mai in siguranta aici, dar ma simt mai eu acasa. Ma simt mai relaxata aici, dar imi lipseste diversitatea de acasa, adrenalina aia de care am eu nevoie. Ma simt mai calma, mai rabdatoare, mai umana. Acasa e bine sa nu exagerezi cu simtaminte de-astea pentru ca devii o victima sigura. Am insa o capacitate de adaptare exceptionala, asa incat ma adaptez rapid de la un mediu la altul. Ma simt prea fericita cand ajung in Romania. E o tara de oameni tristi, preocupati, ursuzi, incruntati, stresati. Pana si la asta ma adaptez. Imi mai pierd din buna-dispozitie cand ii vad pe toti ceilalti prost-dispusi. Am plecat si imi caut deja un nou bilet de avion. Sunt permanent intre doua lumi.
* scris in urma cu 24 de ore, in forma asta haotica, dar am ales sa il las asa, pentru ca eu fiind asa.. asta iese
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu