Din ciclul “revelatiile mele”, azi mi-am dat seama ca furtunile aici si acum nu sunt ca cele din copilaria mea. Alea imi placeau!! Mi se parea foarte palpitant cum incepea sa bata vantul, se intuneca aproape complet, apoi ploua puternic si in scurt timp se facea din nou soare. Asa de parca s-ar fi descarcat cerul de toate frustrarile pe care le acumulase pana atunci, asa ca o refulare periodica.
Furtunile alea din dupa-amiezele de vara la bunici… pe pajisti intinse si verzi cand iti traiai vacanta pe nerasuflate, cand mancai fructe direct din pomi si te intorceai acasa cu genunchii juliti, alea cand traiai cu intensitate pana si o furtuna si te bucurai sincer de orice noua “descoperire”, alea de care mi-e dor acum si de care imi amintesc cu drag.
Acum nu mai e nimic la fel, nici furtuna macar. Nimic nu se mai intoarce. Si mi-e dor. Si le-as mai trai o data.
Furtunile alea din dupa-amiezele de vara la bunici… pe pajisti intinse si verzi cand iti traiai vacanta pe nerasuflate, cand mancai fructe direct din pomi si te intorceai acasa cu genunchii juliti, alea cand traiai cu intensitate pana si o furtuna si te bucurai sincer de orice noua “descoperire”, alea de care mi-e dor acum si de care imi amintesc cu drag.
Acum nu mai e nimic la fel, nici furtuna macar. Nimic nu se mai intoarce. Si mi-e dor. Si le-as mai trai o data.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu