Quo vadis?

Nu am avut chef sa scriu. Nu stiu daca voi mai scrie vreodata ceva pe blogul asta sau nu...

Am fost in Romania. M-am intors din Romania. Bilant: nu s-au schimbat multe. Nici macar oamenii prea mult. Sunt doar ceva mai obositi si mai preocupati. Sunt la fel si ei, si imaginea noastra despre ei, indiferent ce ar purta sau ce masina ar conduce. Exista mai multa spiritualitate decat aici, dar pe de alta parte exista si multa spiritualitate falsa... Detest sa fiu analizata si judecata. Eu nu analizez. Putin imi pasa cum mai arata cineva si unde traieste daca pe fond e acelasi om. Detest sa imi exersez simplitatea doar pentru a arata ca sunt in esenta la fel, doar putin mai atenta, mai selectiva si mai..."poliglota":)). Cea mai proasta investitie sunt oamenii. Cu toate astea, inca ma mai suna oameni care nu credeam ca vor mai forma vreodata numarul meu. Si le multumesc! E bine sa nu ai asteptari mari. Poti avea surprize placute. Mi-am amintit de vremurile "bune" ale studentiei mele, m-am intalnit cu multa lume si am plecat cu regretul de a-mi fi vazut parintii tristi ca plec din nou. Am descoperit cum la tot pasul sunt oameni ce asteapta consultanta juridica. Mi-am exersat memoria privind cunostintele mele juridice si m-am bucurat daca am putut fi de folos. Am inteles ca Bucurestiul meu nu coincide cu realitatea, ca faptul ca locul unde eu mi-am trait studentia si am fost indragosita nu e la fel cu Bucurestiul in care ar trebui sa imi traiesc zilele de munca. In concluzie, bine si rau ce se imbina armonios inca, amintiri si realitati noi, aceiasi oameni, alte ambalaje poate.

Despre femei. Pentru barbati

Nu aveam de gand sa scriu nimic despre femei si despre ziua lor. Dar am citit ceva frumos scris de cineva care scrie de obicei urat despre femei si mi-a venit si mie sa ma exprim :) eu nu voi scrie ceva frumos despre femei, ci pur si simplu m-am mai gandit putin la subiectul asta si a iesit…asta.

Femeie este mama ta, sora ta, prietena ta, colega ta, femei sunt toate fufele de pe strada sau din cluburi, femeie este sefa ta, dar si dama de centura. Atat de diferite si atat de femei, toate! Femeia are ceva special, ceva care face si mintile cele mai lucide sa deraieze, femeia are ceva sacru si ceva profan, femeia este o combinatie uneori armonioasa, alteori odioasa, de bine si de rau. Femeia poate fi un prieten bun, dar si un dusman mai periculos decat ai putea crede, sub aceeasi masca ingenua. Femeia poate fi ea insasi sau oricine altcineva ar vrea sa fie. Femeia fuge spre tine si nu recunoaste sau de tine cand te astepti mai putin, femeia cucereste, farmeca, nu te lasa sa dormi, femeia te raneste si te intorci la ea, femeia te iarta, femeia plange din orice prostie si asteapta afectiune, femeia asteapta flori de 8 Martie, asteapta telefoane si atentii, femeia se bucura sincer, dar si disimulat. Femeia iti poate fi tot ce ai nevoie, femeia poate fi scopul tau de a te duce seara acasa. Orice femeie, indiferent de aparente, poate fi cea mai minunata fiinta posibila si poate fi capabila de orice cand este indragostita. Femeie este mama ta care te suna stresata sa stie unde esti si care iti priveste critic prietenele. Femeie este prietena ta ce vrea inghetata in miez de noapte, femeie este mama copilului tau. Femeie este fiinta aia egoista care te vrea doar pentru ea, aia care ar face orice pentru tine pentru ca te iubeste. Femeie este papusica aia din club care a stat 3 ore uitandu-se in oglinda si care te asteapta, sperand ca poate a tras lozul castigator. Femeie este cea cu care te trezesti in fiecare dimineata in pat, dar si cea pe care nu ai mai vazut-o dupa o noapte. Femeie este si cea care munceste de dimineata pana seara, si cea care asteapta sa se munceasca pentru ea, considerand suficient simplul fapt ca exista. Femei sunt toate cele care trec pe langa tine pe strada crispate si preocupate sau rujate si siliconate. Femeie este colega ta ce iti da un curs pentru ca i-ai cazut cu tronc sau profesoara care iti da nota mai mare la oral pentru ca e sensibila la ochii tai albastri. Femei sunt toate proastele cu care n-ai putut schimba doua vorbe sau alea care ti s-au parut mai destepte decat tine (e o chestiune de timp, nu-ti face griji! cand se indragostesc le trece:) nu din toate punctele de vedere, evident!). Femei sunt cele carora le trimiti mesaje noaptea pentru ca nu poti dormi, femei sunt alea care iti dau replica inteligenta la care nu te asteptai. Femei sunt cele care iti intorc spatele cand crezi ca sunt ale tale sau care ti se daruiesc cand ai cele mai mici sperante. Femeia face si desface, femeia sufera si provoaca suferinta, femeia e de neinteles sau e de o simplitate enervanta, femeia tulbura si captiveaza sau lasa rece. Femeia atrage, femeia minte, femeia e enervant de sincera, femeia este in toate felurile posibile. Cel mai important este sa fie…pe felul tau.

Un brillant avenir

Citesc o carte scrisa in franceza. Se numeste Un brilliant avenir si este prima carte de beletristica pura pe care o citesc in franceza. Este un cadou de la sefa mea care a venit intr-o zi si mi-a asezat-o pe birou, spunandu-mi: “pentru tine! Este povestea unei romance”. M-a cucerit! Este o imagine a Romaniei prin ochii unui strain. Cu expresii romanesti explicate in franceza, cu mancaruri si bauturi romanesti, cu toate obiceiurile si detaliile culturale pe care frantuzoaica (sotia fiului tinerei plecate cu mult timp din Romania comunista in Statele-Unite) nu le intelege. Este povestea unor oameni care traiesc revolutia la televizor si se simt romani de acolo de departe si a tinerilor casatoriti care fac o vizita in Romania anului 1990. Este descris sictirul ospatarului, masa in familie cu nu stiu cate feluri de mancare, cu tuica si urari pentru toata familia, sunt descrise cadourile kitsch si nefolositoare de la bunica romanca a baiatului care ii astepta cu nerabdare pe tinerii casatoriti…cadouri ce sfarsesc brutal si nedrept in pubela de la aeroport: L’Ouest s’envole en lissant l’Est au fond d’une poubelle. Mi se fcuse dor de Romania. Incerc sa imi imaginez cum unii oameni nu se mai identifica cu ea. Mi-e dor de oameni si de lucruri marunte, de cine stie ce fel de mancare, care oricum nu are acelasi gust aici. Si nu e vorba de ingrediente, ci e vorba de unde, cum, cu cine il mananci. Totul este de acolo! Aici nici sarmalele, nici micii, nici covrigii… nimic nu ar fi la fel. Lipseste partea cea mai importanta. Lipseste atmosfera, lipsesc oamenii cu care vorbesti aceeasi limba si care au in spate aceeasi cultura ca si tine. Este o ironie a sortii…cei din tara privesc cu invidie, admiratie sau dorinta de a pleca si ei spre bunastarea celor din afara, iar cei din afara isi doresc cu obstinatie o bucatica de Romania. Cel mai trist este cand te intorci si iti dai seama ca visul frumos despre tara minunata nu mai este pe sufletul tau, mutilat de viata diferita, de oamenii diferiti. Cel mai trist este cand nu mai stii ce e Acasa si nu te mai identifici cu nimic.

Am primit de 1 Martie un snur alb cu rosu. Am fost cea mai fericita! Ma temeam ca nu voi avea si eu anul asta asa ceva... Un snur alb cu rosu care te face fericit! Cine ar fi crezut? Maine este 8 Martie. La multi ani!

February sucks!

Au trecut doua saptamani de cand n-am mai scris. A trecut si marele eveniment numit juramant. Au trecut multe. Astept sa treaca si luna asta. A fost una dintre cele mai urate dintr-o lunga perioada de timp. Mi-am dezvoltat oarecum o repulsie fata de febuarie. Este asa…intre iarna si primavara, este posomorata, este o luna a lucrurilor ce trebuie facute. Parca si calendarului ii este antipatica, avand in vedere ca e mai scurta decat celelalte.

Maine este 1 Martie! Nu il mai asociez cu martisoare si flori, ci cu speranta ca voi vedea soarele mai des. Imi dau seama ca m-am schimbat mult. Nu mai cred in sangele ce alearga prin vene, in cuvintele frumoase fara acoperire. Am devenit mult mai pragmatica. Nu ma mai misca vorbaria ieftina. Ma dezgusta aparentele si valorile nevaloroase. Am fost aseara la cina la sefa mea. M-a impresionat simplitatea unor oameni care nu isi afiseaza statutul social si fluturasul de salariu. M-a impresionat bunul-simt, armonia si lipsa a orice ar putea fi ostentativ. Am vazut oameni ce aveau sclipiri in ochi pentru ca urmau sa plece intr-o calatorie impreuna sau pentru ca isi aminteau cum s-au cunoscut. Am vazut ca “acasa” ramane tara unde a inceput sa iti bata inima. Aseara una dintre colegele mele ne-a spus ca va avea un copil. Avea emotia aia in priviri..emotia aia greu de descris pe care o ai cand le dai sotului sau parintilor vestea cea mare. Mi s-a parut ceva atat de frumos, incat am pupat-o cu mare admiratie si cu grija oarecum..asa cu sentimentul ca trebuie sa am grija cum ating pe cineva care are o viata acolo inauntru.

Episodul asta mi-a amintit de un altul. Am fost de curand intr-un bar si mi s-a intamplat ceva deosebit. L-am cunoscut pe Matheo. Un copil de 5 ani care a aparut imediat langa mine si a inceput sa imi vorbeasca, sa ma pupe, sa ma ia in brate. Am fost impresionata. L-am intrebat ce face acolo. Isi astepta mama, care lucra intr-un bar din apropiere. Cand l-am intrebat de tatal lui s-a intristat oarecum si a ocolit subiectul. Matheo e francez. Se juca Nintendo si a tinut sa imi explice tot ce se intampla in jocul lui. Am stat asa vreo ora impreuna cu el si am discutat ca doi oameni mari :) Avea nevoie de afectiune. Avea nevoie de atentie. Un copil este o fiinta atat de fragila, atat de maleabila, atat de minunata, incat te face sa te gandesti mai bine la prioritati si alegeri. A doua zi mi-a fost dor de Matheo. Imbratisarea si pupele pe obraz de la copilul ala mi-au dat mult de gandit si au valorat mai mult decat multe altele. Stiu ca ceea ce spunea si facea copilul ala era absolut sincer.

O primavara frumoasa!! Sa vi se intample tot ce va doriti, asa cum va doriti!

14 februarie! so what?

De vreo cativa ani la data asta aud ca se sarbatoreste ceva. Si de fiecare data ma gandesc ca marketingul nu e doar asa o idee (la randul ei rezultat al unei strategii de marketing:) ), ci chiar functioneaza uneori. Marketingul face si desface apoape totul…pana si dragostea. Marketingul a creat o sarbatoare a dragostei. Cred ca i se paruse insuficient de puternica fara o zi a ei, asa ca, in ajutorul “indragostitilor”, ca sa nu-si uite cumva statutul, au venit inimioare, bombonele, afrodisiace, cupidoni penibili, diplome... M-am uitat la stiri si am senzatia ca in Romania chiar se sarbatoreste. Cel putin mult mai mult decat aici, asta e sigur. Am vazut niste lucruri inspaimantatoare: cine cu mancaruri afrodisiace, inimioare, sejururi nu stiu pe unde, casatorii de proba, diplome de indragostiti... si am tras concluzia ca oamenii se leaga de cate ceva ca sa fie fericiti pentru cateva momente. Aici sunt cateva promotii pe la magazinele de cosmetice si cam atat (nici alea nu au avut mare succes!). Probabil pentru simplul motiv ca oamenii sunt mai pragmatici. De ce sa iubesc cu data fixa? De ce sa iubesc cand se iubeste si sa cumpar cadourile alea stupide? Poate am chef sa fac asta in fiecare alta zi, mai putin atunci. Asta inseamna ca nu iubesc sau ca iubesc mai putin? Am observat ca suntem un popor destul de atasat de chestiuni de-astea de corazón. Suntem mai sensibili parca si mai usor de fentat cu sarbatori create exact in scopul asta. Am sentimentul ca pentru a fi fericiti, oamenii cauta motive. Pentru a iesi din monotonie, cumpara inimioare si merg la restaurant pe 14 februarie. Se poarta altfel doar pentru ca asa zice calendarul. Ma intreb cati cred in asta si pe cati ii face cu adevarat fericiti iubirea la data fixa. Pana la urma n-ar fi nimic gresit nici sa iubesti si sa te exprimi la data fixa, dar nu in felul asta de prost-gust!!

Happy Valentine’s Day!

A fi sau a nu fi... de Dorobanti

Am citit astazi un articol al lui Tudor Chirila de pe blogul lui (asta pentru ca blogul lui Vladimir m-a trimis la el) Se numeste “De ce nu iubim femeile de Dorobanti?”. Chiar nu le iubiti? M-am intrebat. Sau sunteti ipocriti? Atunci ce le?, ca sa zic asa:). Stiu, stiu, ce raspundeti! :))

Ei bine, articolul asta m-a pus putin pe ganduri. Mi se pare interesant de observat care este resortul care ii face pe barbati sa aleaga o femeie sau alta. Mi se pare ipocrit sa spui ca nu iti plac “femeile de Dorobanti”, pentru ca intorci capul dupa ele si le dezbraci rapid din priviri (de altfel nici nu e prea greu, avand in vedere ca nu ai prea multe de dat jos). Mi se pare corect sa spui ca nu iubesti “femeile de Dorobanti”, pentru ca nu iubesti asa dintr-o data o femeie, ca este ea de Dorobanti sau nu. Mi se pare hazardat sa nu iubiti “femeile de Dorobanti”. Pana la urma orice femeie ar trebui sa aiba vocatie la asta.

Cine sunt ele? Tzatzele, la vedere, umflate artificial, cu sfarcurile luptand sa iasa la suprafata tricoului indoielnic. Cu bucile infasurate strans in blugii cu doua numere mai mici si picioarele infipte in cizme cu tocuri inalte, zice Chirila. Asta se vede. Mai departe probabil nimeni nu are curiozitatea sa afle nimic. Poate nu mai este nimic de aflat. Oamenii sunt insa imagini. Toti suntem imagini. Unii au insa o poveste interesanta in spatele imaginii, altii nu. Cu unii poti vorbi o viata intreaga fara sa te plictisesti, cu altii nu ai ce vorbi nici de la o cafenea de Dorobanti la urmatoarea.

Tind sa cred ca orice femeie care isi petrece viata la birou si nu pe Dorobanti, in asteptarea X5-ului in care spera sa fie copilot pentru totdeauna :)), are frustrarea de a nu avea macar pentru o zi doar preocuparea de a se machia, imbraca, parfuma, asa cum “femeia de Dorobanti” si-ar dori macar pentru o zi sa imbrace costumul office si sa discute cu un client, un contract important. Este paradoxul ala al lui Cioran Orice negativist tanjeste dupa un DA catastrofal. Este frustrarea aia ca ai putea fi altceva decat esti, atunci cand ceea ce esti nu este convingator in raport cu ceea ce ai vrea sa fii.

Pana la urma, cred ca important pentru oricare dintre cele doua este sa se simta bine cu ea insasi. Este armonia aia de a te uita in oglinda si de a fi mandra de ceea ce vezi. Daca te face mandra “cucerirea” din seara nu stiu care si ca ai bifat nu stiu cati cu nu stiu ce masini si ca ti-a luat iubitul bluzita x sau ca dimpotriva, ai independenta de a face cand, cu cine si ce vrei, de a spune da sau nu luand in considerare doar persoana celuilalt fara vreun alt accesoriu… este o chestiune de alegere. Asa cum tot o alegere este si cea pe care o face barbatul aflat in fata alternativelor. Daca nu femeia de Dorobanti, atunci ce?

Ars poetica. Fara poezie

N-am mai scris de foarte mult timp. Exista mai multe motive. Pe de o parte, viata mea nu se reduce la blogul asta, in sensul ca am de multe ori alte lucruri de facut si nu am timp sa scriu, iar pe de alta parte pentru ca n-am avut nimic de spus. Nu ca acum as avea…:)), dar acum am chef sa scriu! De curand am vrut sa sterg si blogul si contul de Facebook si tot ce ma expune public. Mi se pare putin injust si ca ne apare numele pe Google! Nu-mi plac explicatiile! Deocamdata m-am razgandit si…cum am chef sa scriu, scriu!!! Imi place sentimentul ala de a mi se face dor de ceva sau cineva. Il apreciez mai mult dupa. Scriu mai cu drag si mai cu pasiune cand am chef decat atunci cand scriu pentru ca a trecut ceva timp de cand nu am mai facut asta. Sper ca iese si ceva mai bun. Asta nu e obligatoriu insa.

Am fost intrebata de ce nu imi poularizez blogul, de ce nu il fac un blog comercial. Poate pentru ca sunt egoista?! (remember?). Poate pentru ca nu vreau sa ma citeasca oameni care citesc si au citit doar bloguri si Libertatea. Poate pentru ca nu am nimic de spus care sa intre in categoria “comercial” sau pentru ca am libertatea si relaxarea de a alege ce vreau si ce nu vreau pentru mine.

“Comercialul” asta este pentru bloguri ceea ce este “cool” pentru oameni. Am auzit cuvantul asta de mai multe ori pronuntat de un individ care pretizand ca vorbeste limbi straine spunea “ciu” referindu-se la cifra 2 in engleza (mi-a luat ceva pana am dedus!). Si baiatul asta se credea “cool”, facea lucruri “cool”. E o chestiune de atitudine, nu de eticheta de la tricou, nu de filmele la care te uiti, nu de locurile in care mergi. Asta imi aminteste de un citat pe care ce mi l-a scris profesorul meu de engleza in albumul din liceu: Charm is a sort of bloom on a woman. If you have it, you don't need to have anything else; and if you don't have it, it doesn't much matter what else you have. Si amintirea pe care mi-a lasat-o el acolo (care de altfel continua cu referire la persoane:) ) este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am auzit vreodata si unul dintre lucrurile din care am invatat ca oamenii sunt dincolo de branduri, localurile pe unde si-au petrecut weekendurile, numarul de vizite de pe blog, fotografiile de pe Facebook sau numarul de prieteni din lista de mess rezultatul propriei lor deveniri si mai exact, rezultatul a ceea ce vor sa fie coroborat cu ceea ce pot fi. Eu nu vreau un blog “commercial”, nu e nimic de vanzare!

Franturi de prezent

Astazi este Ziua Unirii. Cum mi se facuse iar foarte dor de Romania, am pornit in dimineata asta laptopul pe un post romanesc si am asteptat sa vad hora unirii sau ceva care sa imi alimenteze dorul si dragul de Romania. Ghinion, insa! Am vazut niste discursuri deplorabile la care oricum nu am putut fi atenta, pentru ca m-am pierdut in demagogie. Am vazut niste oameni care se prefaceau (prost) ca le pasa. Si niste oameni care mureau de frig pe strada.

Apropo de asta, mi-e dor de zapada mare si alba. Aici nu ninge la fel. Ninge rar si parca altfel. Nu la fel de frumos. Am tot vazut nametii din Bucuresti si am simtit iar un dor palpabil aproape de copilaria mea, de studentie, de viata mea frumoasa, de perioada aia cand avea cineva grija de mine.

Aseara socializam cu niste italieni (sunt extrem de prezenti aici si in preajma mea, mirandu-se intodeauna cand spun ca nu sunt italianca) si nu imi vine nici acum sa cred cu cata inversunare spuneam ce tara minunata am eu si cat de grozav este Bucurestiul, chiar daca este urat. Bucurestiul macar traieste, indiferent cum o face, traieste! Nu este ca un tablou perfect, fara cusur, fara trairi.

Vineri mi s-a spus ca urmeaza sa jur luna viitoare in fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Mi s-a parut ciudat ca nu am simtit nimic. Eu sunt fascinata de juraminte :)). Sau eram… pana sa fiu pusa in situatia de a face un juramant. Textul este cam asa (dupa cum mi-l amintesc): Jur sa-mi exercit cu deplina loialitate, discretie si potrivit constiintei, functia incredintata de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene. L-am citit, l-am retinut si apoi m-am gandit ca nu trebuie sa fac vreo gafa cand il voi spune. Nimic altceva! Imi dau seama ca suna oarecum pompos ce urmeaza sa fac, dar parca este asa o forma fara fond. Loialitate? Discretie? Constiinta? In indeplinirea functiei incredintate? Astea sunt lucruri pe care le ai sau nu le ai. Nu sunt legate de functii, ci de tine, ca om. Oare faptul ca voi spune pe de rost textul asta la nu stiu cate luni de cand sunt aici ma va responsabiliza mai mult? Ma va face sa lucrez mai bine?

De cand am luat examenul de Barou am asteptat juramantul. Mi se parea un moment extrem de important. Il asociam cu momentul cand la o nunta, in biserica, cei doi fac un juramant. Acum astept un juramant in care sa cred cu adevarat. Textul asta in care imi sustin loialitatea, discretia si constiinta nu ma convinge.

Cateva lucruri care imi plac si pe care m-am gandit sa le impartasesc cu voi. Probabil, multi dintre voi, care ati avut de-a face cu mine, le stiti deja.

Tot cu drag,
tot Oana

Acum despre femei

Am vazut de curand o emisiune despre femei si m-am tot gandit la subiectul asta. Erau invitati patru barbati si fiecaruia la un moment dat i s-a cerut sa faca un top 3 al femeilor pe care le considera cele mai frumoase. Mi s-a parut foarte interesant cum ceea ce unuia i se parea o frumusete, altuia nu ii spunea nimic.

Femeile sunt foarte diferite. De la o tara la alta, de la un exemplar la altul. De fapt, par foarte diferite, se exprima diferit, data fiind cultura careia ii apartin, dar in esenta exista cateva lucruri comune pe care le poti spune despre toate. Au cam aceleasi resorturi care le dirijeaza spre a face ceva sau altceva, isi doresc siguranta, sa fie apreciate si laudate (chiar daca, obiectiv vorbind, adesea nu ar exista motive!). Pentru ele insele intotdeauna sunt cele mai bune, cele mai frumoase, cele mai destepte. Cele doar frumoase isi doresc sa fie si destepte. Cele doar destepte isi doresc sa fie si frumoase. Cele si frumoase si destepte... sunt prea putine ca sa vorbim despre ele :)) (cu siguranta majoritatea femeilor ce vor citi acest articol se vor incadra ele insele in aceasta categorie:), asa ca o ironie)

Femeile sunt fascinate de putere. Am fost nu de mult timp sa vad o camera in apartamentul unui baiat si avea pe perete un poster cu o replica a lui Al Pacino din Scarface (cum eu il ador pe Al Pacino si mi-a placut foarte mult filmul, am observat imediat), care spunea cam asa: In this country, you gotta make the money first. Then when you get the money, you get the power. Then when you get the power, then you get the woman (interesant este ca you get the woman, not a woman!!!). In afara de faptul ca nu sunt de acord ca banii inseamna puterea, asa este! Femeile isi doresc putere. Toate, fara deosebire! Fie isi doresc sa o obtina ele insele (unele chiar prin orice mijloace), fie printr-un barbat puternic. De regula, femeia care obtine ea insasi putere devine o victima sigura a propriei ei cuceriri, asa ca in mitul luciferic al creatiei ce se intoarce impotriva Creatorului.

Diferenta dintre femei e data de carisma. De multe ori intre o femeie foarte frumoasa si una mai putin frumoasa, dar carismatica, are de castigat cea din urma. Si sunt de acord! O femeie nu este un bibelou de pus pe mobila scumpa a unui barbat, la care te mai uiti din cand in cand sa iti bucuri ochiul obosit de atata munca. Sau nu ar trebui sa fie. O femeie este mai mult. Sau ar trebui sa fie. Am senzatia ca de foarte multe ori unii barbati scapa din vedere ca viata nu inseamna doar dormitor si masina, ci e posibil ca femeia care iti sta in dreapta in masina sa trebuiasca sa iti stea in dreapta si la o petrecere pretentioasa cu colegii de birou. Aici intervine alegerea…

Cert este ca tot ceea ce face o femeie, absolut tot (!) este de mai buna sau de mai proasta calitate in functie de nivelul de inteligenta! Faceti un test, daca nu ati constatat inca asta!

Femeile sunt rele si invidioase. Nu stii niciodata ce gandesc cu adevarat. Putine (poate constientizand asta si fiind dezamagite ele insele de alte femei) incearca sa fie altfel. Unora le iese, altora nu. Putine sunt sincere. Cred ca eu am invatat asta aici, acum vreo 2 ani jumate. Am vazut aici seninatatea din privirea unor femei. Am invatat sa spun adevarul, indiferent cum suna, sa fiu corecta si sa spun ceea ce gandesc. Aici oamenii sunt mai relaxati si mai putin preocupati de aparente.

Femeile sunt diferite de la o tara la alta. De exemplu, cand ma intorc aici, imi sterg unghiile. Nu vreau sa ies in evidenta. Aici femeile nu poarta tocuri (la astea nu pot renunta!). Aici femeile vin la tine si iti spun ce vor. In Romania vor acelasi lucru, dar incearca sa se victimizeze si sa sustina ca “barbatii sunt porci”. Aici femeile au identitate, personalitate proprie, nu se ascund in spatele unui barbat cu bani care le scoate la restaurant si plateste consumatia, ca sa le duca apoi acasa. Aici nu exista sfinti si sfinte, ci oameni. Restul e poveste.

Cautati femeia completa! Nu perfecta, ca nu exista, ci completa!! Femeia care poate schimba stiloul din mana dreapta cu mopul, femeia care se duce la fel de relaxata si in club si la opera, femeia care stie si sa gateasca si sa vorbeasca despre opera lui Dostoievski, femeia care lasa problemele de la serviciu acolo si este a ta pana a doua zi dimineata, femeia care iti poate calca camasile, dar care are si parul aranjat cand iesiti in oras, femeia care are decenta de a fi discreta in public, dar care se dezvaluie pentru tine, femeia care stie sa discute cu un client, dar si sa planga, femeia care poate fi mama copiilor tai si de care nu te-ai plictisi peste 15 ani, femeia care are independenta de a fi EA si cu tine, si fara tine, dar care stie si crede in puterea lui NOI.

Post articol

Le multumesc tuturor baietilor pe care articolul Despre prietenie, barbati & having fun (ale carui urme le-am si sters intre timp) i-a indignat/mirat/enervat :)) si care s-au exprimat in vreun fel (de regula dezaprobator).

1. Asta va face pe voi adorabili si de aia va iubim noi si avem nevoie de voi!
2. Data fiind reactia voastra, ma tem ca am avut dreptate! :)

Cu drag,
Oana