Am citit astazi un articol al lui Tudor Chirila de pe blogul lui (asta pentru ca blogul lui Vladimir m-a trimis la el) Se numeste “De ce nu iubim femeile de Dorobanti?”. Chiar nu le iubiti? M-am intrebat. Sau sunteti ipocriti? Atunci ce le?, ca sa zic asa:). Stiu, stiu, ce raspundeti! :))
Ei bine, articolul asta m-a pus putin pe ganduri. Mi se pare interesant de observat care este resortul care ii face pe barbati sa aleaga o femeie sau alta. Mi se pare ipocrit sa spui ca nu iti plac “femeile de Dorobanti”, pentru ca intorci capul dupa ele si le dezbraci rapid din priviri (de altfel nici nu e prea greu, avand in vedere ca nu ai prea multe de dat jos). Mi se pare corect sa spui ca nu iubesti “femeile de Dorobanti”, pentru ca nu iubesti asa dintr-o data o femeie, ca este ea de Dorobanti sau nu. Mi se pare hazardat sa nu iubiti “femeile de Dorobanti”. Pana la urma orice femeie ar trebui sa aiba vocatie la asta.
Cine sunt ele? Tzatzele, la vedere, umflate artificial, cu sfarcurile luptand sa iasa la suprafata tricoului indoielnic. Cu bucile infasurate strans in blugii cu doua numere mai mici si picioarele infipte in cizme cu tocuri inalte, zice Chirila. Asta se vede. Mai departe probabil nimeni nu are curiozitatea sa afle nimic. Poate nu mai este nimic de aflat. Oamenii sunt insa imagini. Toti suntem imagini. Unii au insa o poveste interesanta in spatele imaginii, altii nu. Cu unii poti vorbi o viata intreaga fara sa te plictisesti, cu altii nu ai ce vorbi nici de la o cafenea de Dorobanti la urmatoarea.
Tind sa cred ca orice femeie care isi petrece viata la birou si nu pe Dorobanti, in asteptarea X5-ului in care spera sa fie copilot pentru totdeauna :)), are frustrarea de a nu avea macar pentru o zi doar preocuparea de a se machia, imbraca, parfuma, asa cum “femeia de Dorobanti” si-ar dori macar pentru o zi sa imbrace costumul office si sa discute cu un client, un contract important. Este paradoxul ala al lui Cioran Orice negativist tanjeste dupa un DA catastrofal. Este frustrarea aia ca ai putea fi altceva decat esti, atunci cand ceea ce esti nu este convingator in raport cu ceea ce ai vrea sa fii.
Pana la urma, cred ca important pentru oricare dintre cele doua este sa se simta bine cu ea insasi. Este armonia aia de a te uita in oglinda si de a fi mandra de ceea ce vezi. Daca te face mandra “cucerirea” din seara nu stiu care si ca ai bifat nu stiu cati cu nu stiu ce masini si ca ti-a luat iubitul bluzita x sau ca dimpotriva, ai independenta de a face cand, cu cine si ce vrei, de a spune da sau nu luand in considerare doar persoana celuilalt fara vreun alt accesoriu… este o chestiune de alegere. Asa cum tot o alegere este si cea pe care o face barbatul aflat in fata alternativelor. Daca nu femeia de Dorobanti, atunci ce?
Ei bine, articolul asta m-a pus putin pe ganduri. Mi se pare interesant de observat care este resortul care ii face pe barbati sa aleaga o femeie sau alta. Mi se pare ipocrit sa spui ca nu iti plac “femeile de Dorobanti”, pentru ca intorci capul dupa ele si le dezbraci rapid din priviri (de altfel nici nu e prea greu, avand in vedere ca nu ai prea multe de dat jos). Mi se pare corect sa spui ca nu iubesti “femeile de Dorobanti”, pentru ca nu iubesti asa dintr-o data o femeie, ca este ea de Dorobanti sau nu. Mi se pare hazardat sa nu iubiti “femeile de Dorobanti”. Pana la urma orice femeie ar trebui sa aiba vocatie la asta.
Cine sunt ele? Tzatzele, la vedere, umflate artificial, cu sfarcurile luptand sa iasa la suprafata tricoului indoielnic. Cu bucile infasurate strans in blugii cu doua numere mai mici si picioarele infipte in cizme cu tocuri inalte, zice Chirila. Asta se vede. Mai departe probabil nimeni nu are curiozitatea sa afle nimic. Poate nu mai este nimic de aflat. Oamenii sunt insa imagini. Toti suntem imagini. Unii au insa o poveste interesanta in spatele imaginii, altii nu. Cu unii poti vorbi o viata intreaga fara sa te plictisesti, cu altii nu ai ce vorbi nici de la o cafenea de Dorobanti la urmatoarea.
Tind sa cred ca orice femeie care isi petrece viata la birou si nu pe Dorobanti, in asteptarea X5-ului in care spera sa fie copilot pentru totdeauna :)), are frustrarea de a nu avea macar pentru o zi doar preocuparea de a se machia, imbraca, parfuma, asa cum “femeia de Dorobanti” si-ar dori macar pentru o zi sa imbrace costumul office si sa discute cu un client, un contract important. Este paradoxul ala al lui Cioran Orice negativist tanjeste dupa un DA catastrofal. Este frustrarea aia ca ai putea fi altceva decat esti, atunci cand ceea ce esti nu este convingator in raport cu ceea ce ai vrea sa fii.
Pana la urma, cred ca important pentru oricare dintre cele doua este sa se simta bine cu ea insasi. Este armonia aia de a te uita in oglinda si de a fi mandra de ceea ce vezi. Daca te face mandra “cucerirea” din seara nu stiu care si ca ai bifat nu stiu cati cu nu stiu ce masini si ca ti-a luat iubitul bluzita x sau ca dimpotriva, ai independenta de a face cand, cu cine si ce vrei, de a spune da sau nu luand in considerare doar persoana celuilalt fara vreun alt accesoriu… este o chestiune de alegere. Asa cum tot o alegere este si cea pe care o face barbatul aflat in fata alternativelor. Daca nu femeia de Dorobanti, atunci ce?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu