February sucks!

Au trecut doua saptamani de cand n-am mai scris. A trecut si marele eveniment numit juramant. Au trecut multe. Astept sa treaca si luna asta. A fost una dintre cele mai urate dintr-o lunga perioada de timp. Mi-am dezvoltat oarecum o repulsie fata de febuarie. Este asa…intre iarna si primavara, este posomorata, este o luna a lucrurilor ce trebuie facute. Parca si calendarului ii este antipatica, avand in vedere ca e mai scurta decat celelalte.

Maine este 1 Martie! Nu il mai asociez cu martisoare si flori, ci cu speranta ca voi vedea soarele mai des. Imi dau seama ca m-am schimbat mult. Nu mai cred in sangele ce alearga prin vene, in cuvintele frumoase fara acoperire. Am devenit mult mai pragmatica. Nu ma mai misca vorbaria ieftina. Ma dezgusta aparentele si valorile nevaloroase. Am fost aseara la cina la sefa mea. M-a impresionat simplitatea unor oameni care nu isi afiseaza statutul social si fluturasul de salariu. M-a impresionat bunul-simt, armonia si lipsa a orice ar putea fi ostentativ. Am vazut oameni ce aveau sclipiri in ochi pentru ca urmau sa plece intr-o calatorie impreuna sau pentru ca isi aminteau cum s-au cunoscut. Am vazut ca “acasa” ramane tara unde a inceput sa iti bata inima. Aseara una dintre colegele mele ne-a spus ca va avea un copil. Avea emotia aia in priviri..emotia aia greu de descris pe care o ai cand le dai sotului sau parintilor vestea cea mare. Mi s-a parut ceva atat de frumos, incat am pupat-o cu mare admiratie si cu grija oarecum..asa cu sentimentul ca trebuie sa am grija cum ating pe cineva care are o viata acolo inauntru.

Episodul asta mi-a amintit de un altul. Am fost de curand intr-un bar si mi s-a intamplat ceva deosebit. L-am cunoscut pe Matheo. Un copil de 5 ani care a aparut imediat langa mine si a inceput sa imi vorbeasca, sa ma pupe, sa ma ia in brate. Am fost impresionata. L-am intrebat ce face acolo. Isi astepta mama, care lucra intr-un bar din apropiere. Cand l-am intrebat de tatal lui s-a intristat oarecum si a ocolit subiectul. Matheo e francez. Se juca Nintendo si a tinut sa imi explice tot ce se intampla in jocul lui. Am stat asa vreo ora impreuna cu el si am discutat ca doi oameni mari :) Avea nevoie de afectiune. Avea nevoie de atentie. Un copil este o fiinta atat de fragila, atat de maleabila, atat de minunata, incat te face sa te gandesti mai bine la prioritati si alegeri. A doua zi mi-a fost dor de Matheo. Imbratisarea si pupele pe obraz de la copilul ala mi-au dat mult de gandit si au valorat mai mult decat multe altele. Stiu ca ceea ce spunea si facea copilul ala era absolut sincer.

O primavara frumoasa!! Sa vi se intample tot ce va doriti, asa cum va doriti!